Vindecarea nu arată la fel pentru fiecare om
Pentru supraviețuitoarele traficului de persoane, reintegrarea nu înseamnă doar găsirea unui loc de muncă, ci recâștigarea siguranței, reconstruirea încrederii, dezvoltarea unor resurse practice și emoționale și crearea unui spațiu în care viitorul poate fi imaginat și privit cu speranță din nou.
În lunile aprilie și mai 2026, în cadrul proiectului RE-START, am organizat patru ateliere cu și pentru supraviețuitoare, gândite ca spații de siguranță, reflecție, învățare și reconectare.
Un exercițiu despre viitor: vision boards
- Primul atelier a fost dedicat viitorului și felului în care acesta poate fi imaginat, pas cu pas.
- Prin realizarea unor vision boards, participantele au fost invitate să vizualizeze cum ar putea arăta viața lor peste un an.
- Am explorat obiective personale, dorințe și pași realiști care pot susține schimbarea.
- Discuțiile au atins teme precum alimentația, locul de muncă, starea mentală, echilibrul emoțional și setarea unor intenții realiste.
- Atelierul a devenit un reminder vizual al direcției în care fiecare participantă își dorește să meargă.
- A fost un mod de a pune în imagini speranța, dorințele și resursele deja existente.
Educație financiară: pași realiști către stabilitate
- Al doilea atelier a fost despre educație financiară și despre construirea stabilității în ritmul fiecărei persoane.
- Am discutat despre responsabilitate financiară, economisire realistă și decizii sănătoase atunci când resursele sunt limitate.
- Pentru persoanele care au trecut prin experiențe de exploatare, relația cu banii poate fi complicată, marcată de instabilitate, lipsă de control sau dependență.
- Conversația nu s-a concentrat pe soluții perfecte, ci pe pași posibili și adaptați vieții reale.
- Am vorbit despre bugete, autonomie, alegeri și despre felul în care deciziile mici pot contribui la un sentiment mai mare de siguranță.
- Atelierul a oferit un spațiu de reflecție despre încredere, control și reconstrucție treptată.
Prim ajutor: grijă, responsabilitate și încredere
Cel de-al treilea atelier a fost dedicat primului ajutor și intervenției în situații de urgență.
- Participantele au învățat cum pot reacționa în cazul bebelușilor, copiilor și adulților care au nevoie de ajutor.
- Am discutat pașii importanți, claritate în reacție și responsabilitatea de a acționa atunci când este nevoie.
- În situații dificile, informația poate aduce mai multă siguranță.
- Iar siguranța este una dintre resursele esențiale în orice proces de reconstrucție.
Kintsugi: despre pierdere, crăpături și reconstrucție
Al patrulea atelier s-a concentrat pe procesarea pierderilor prin tehnica japoneză Kintsugi. În această practică, obiectele sparte sunt reparate, iar urmele crăpăturilor nu sunt ascunse, ci evidențiate cu un amestec de rășină și aur. În cadrul atelierului, fiecare participantă a primit un obiect, l-a spart și apoi a încercat să îl lipească la loc.
Exercițiul a fost simplu în aparență, dar profund în ceea ce a deschis. În timp ce obiectele erau reparate, au apărut replici care au spus mai mult decât orice teorie despre vindecare:
„Am nevoie de pauză.”
„S-a lipit strâmb.”
„Îmi lipsesc câteva bucățele.”
„Trebuie foarte multă răbdare.”
„Oare dacă o iau în mână, se crapă?”
„Eu am lipit-o o dată. De câte ori s-o mai lipesc?”
„Până la anul o să tot lipesc.”
„Se destramă, dacă o ating. Așa trebuie?”
„Eu încerc să o potrivesc.”
„Să vedem dacă rezistă.”
„E mult și e greu.”
Procesul de a repara un obiect spart a creat un limbaj comun pentru lucruri poate mai greu de spus direct. Uneori, vindecarea se simte exact așa: ca încercarea de a potrivi bucăți care nu mai intră la loc la fel. Atelierul ne-a arătat însă și altceva: că reconstrucția nu înseamnă întotdeauna să nu se mai vadă crăpăturile. Uneori, înseamnă să putem continua cu ele. Să avem răbdare cu noi înșine. Să cerem ajutor. Să acceptăm că unele lucruri au nevoie să fie lipite de mai multe ori. Să înțelegem că procesul contează, chiar și atunci când rezultatul nu arată perfect.
Ce rămâne după aceste ateliere?
Atelierele au fost un proces profund, provocator și plin de învățare. Ne-au reamintit că sprijinirea supraviețuitoarelor traficului de persoane înseamnă mai mult decât acces la formare profesională sau la piața muncii. Pentru ca integrarea să fie sustenabilă, este nevoie de siguranță emoțională, autonomie, comunitate, informație practică și spații de procesare. Prin proiectul Restart, ne-am dorit să contribuim la construirea acestor resurse: spații în care supraviețuitoarele pot privi spre viitor, își pot dezvolta abilități, își pot recâștiga încrederea și pot fi însoțite în procesul lor de integrare.
Atelierele au fost dezvoltate în cadrul proiectului Restart – Integrare pe Piața Muncii pentru Supraviețuitorii Traficului de Persoane, derulat în perioada iulie 2025 – iulie 2026, cu sprijinul Fundației Dacia pentru România. Mulțumim Fundației Dacia pentru România pentru sprijinul acordat și pentru parteneriatul care face posibil acest demers.