Un articol de Adina-Laura Achim
Traficul de organe umane este o tematică mai puţin abordată în media, în pofida faptului că este o realitate care afectează un număr impresionant de persoane. Traficul în sine se dezvoltă pe trei linii distincte: cea în care traficanţii forţează sau chiar conving victima în a ceda un organ, cea în care victima îşi donează organul la un preţ prestabilit şi cea de-a treia, care include categoriile sociale mai vulnerabile cum ar fi imigranţii clandestini sau persoanele fără adăpost, unde victimei i se oferă servicii medicale, iar fără consimţământul acesteia personalul medical îi îndepărtează un organ în cadrul unor intervenţii chirurgicale frauduloase.
De obicei, traficul de organe umane implică prezenţa unei reţele clar definite, în care fiecare element apare cu un rol prestabilit; recrutorul cu rolul de a identifica persoanele care ar putea fi ademenite, transportatorul, personalul medical din spitalul sau clinica care colaborează cu traficanţii şi realizează intervenţia chirugicală, furnizorul, personalul din băncile de organe în care sunt adăpostite organele traficate pe piaţa neagră şi cumpărătorul final. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că în fiecare an, au loc în jur de 10.000 de intervenţii chirurgicale frauduloase. Rinichii sunt organul cel mai traficat, ocupând 75% din comerţul ilicit cu organe.
Anual, doar în Statele Unite ale Americii, peste 65.000 de pacienţii sunt trecuţi pe liste de aşteptare pentru un transplant de rinichi, iar din aceştia, aproximativ 3.000 de pacienţi îşi pierd viaţa în aşteptarea unui transplant. Această cerere ridicată, a dus la dezvoltarea pieţei negre şi la creşterea traficului cu organe umane. În anumite cazuri, pacienţii disperaţi, hotărăsc să se deplaseze în ţări ca: India, Pakistan sau China, pentru a trata direct cu traficanţii de organe.
În unele ţări considerate fierbinţi pentru traficul de organe, această activitate este evidenţiată prin intermediul internetului. Persoanele cu probleme financiare sunt ademenite de traficanţii care îşi momesc prada prin anunţuri online, iar în anumite cazuri, sunt chiar “donatorii” cei care îşi comercializează organele prin anunţuri online atent selectate.
Cu toate că transplanturile comerciale sunt în afara legii în China, pacienţii înstăriţi din Orientul Mijlociu, Asia sau chiar Europa sosesc aici cu scopul de a se pune în contact cu un donator, fiind dispuşi să plătească până la 200.000 $ pentru un rinichi sănătos.
România, nu este o excepţie de la regula de mai sus, fiind stat furnizor şi punct de tranzit în traficul de organe. În unele cazuri, sunt chiar Românii cei care îşi pun la vânzare rinichii, pentru a obţine beneficii financiare, fără a înţelege care sunt riscurile la care se expun. Sam Vaknin, analist la “Global Politician”, estimează că “mai mult de 2.000 de cetăţeni din România şi-au vândut organele în ultimul deceniu”. Israel, Turcia şi Africa de Sud, sunt destinaţiile principale a organelor din România.
Aşa cum am menţionat, România este şi stat de tranzit pentru traficul de organe. Oraşele situate în apropierea graniţei cu Republica Moldova sunt considerate zone fiebinti, fiind “aproape 600 de donatori cunoscuţi în Moldova” după estimările lui Sam Vaknin.
La nivel global, în pofida semnării Declaraţii de la Istanbul (2008), traficul de organe nu dă semne de regres, dezvoltându-se datorită ţărilor din Asia, America Centrală şi a Europei de Est, unde grupuri defavorizate ale societăţii, sunt exploatate pentru obţinerea de beneficii financiare.